Matematica reprezinta o gramatica a judecatilor logice, o terapeutica necesara igienizarii mintii in scopul unei profunde apropieri de adevar, de corectitudine si onestitate.
Este vorba de acea „supunere la obiect” de care vorbea matematicianul si poetul Dan Barbilian (Ion Barbu). Matematica ramane cel mai important pilon al stiintelor si care patrunde mereu in toate domeniile activitatilor umane, spre a spori stiintificitatea lor. Desigur ca ea poarta amprenta abstractiunilor, dar profesorul este cel chemat sa duca matematica din carti catre elev, imblanzindu-i conceptele si accesibilizand-o elevilor sai.
Nu degeaba spunea regretatul meu profesor Grigore Moisil: „Matematica va fi latina secolului urmator”.

Cred ca un adevarat profesor trebuie sa aiba capacitatea de a crea starile de receptivitate activa, intr-un ambient de incredere si entuziasm intelectual. El trebuie sa ramana in viata fiecarui elev ca un prim exemplu de intelectual profesionist, un adevarat model de pedagog.
Pentru mine primele modele de profesori au fost profesorii de matematica Coman Vines (gimnaziu) si Corneliu Zidaroiu (liceu) din Babadag, care m-au incurajat si sprijinit in studiul matematicii pana cand, in clasa a XI-a, am obtinut locul I pe regiunea Dobrogea, calificandu-ma la etapa nationala.
Nicio clipa nu trebuie sa ne pierdem starea de elev, de scolar, pentru ca numai astfel putem fi mai aproape de cei pe care ii educam. Am considerat ca meseria de profesor presupune studierea continua, aflarea mereu in dorinta de a te perfectiona.
Profesorul care nu mai invata (considerandu-se invatat) este deja distantat de starea de elev, dar si de starea de profesor. Daca profesorul nu mai invata, de ce ar mai invata elevii lui? Acum mai bine de o suta de ani cineva spunea: “O scoala in care profesorul nu mai invata si el este o absurditate”. Ce ar mai fi atunci o scoala in care nici elevii nu ar mai invata?

Sa nu uitam ca societatea viitorului va fi societatea in care toti membrii sai invata continuu, pentru o adaptare continua. De asemenea, cred ca la ora profesorul nu poate fi decat un dascal-actor, dascal-tutore, un prim asociat al elevului.
Ocupatia de baza a dascalului este aceea de a-si instrui si educa elevii prin propriul exemplu. Deseori profesorul spune ca si-a predat materia, dar cati au primit-o? Sau poate multi nici nu au inceput-o!
Tot predand, predand (pentru a nu ramane in urma planificarii) profesorul nu a bagat de seama ca din ce in ce mai putini il urmaresc, ca si-a pierdut treptat auditoriul, subiectul l-a parasit. Obiectul ne-a mancat subiectul.
Noi inca avem un invatamant reproductiv, de asimilare a cunostintelor, fara insa a le pune in practica si fara a le experimenta.
Se produce de fapt o inhalare a cunostintelor cu toate toxinele lor. Avem si o sintagma consacrata, “bagaj de cunostinte”, avem un bagaj, dar nu stim ce sa facem cu el, in afara de a-i reproduce continutul.
Manualele nu mai sunt un instrument in procesul de invatare si instruire, nu inlesnesc autoinstruirea elevului, ci mai mult il indreapta spre esec (vorbesc despre manualele de matematica, inchise ermetic pentru majoritatea elevilor).